Mănăstirea Viforâta, numită şi Vihorâta sau Vihorăşti, se află situată în capătul de miazăzi al satului Viforâta: comuna Aninoasa, judeţul Dâmboviţa, în apropierea oraşului Târgovişte, vechea cetate de Scaun a Ţării Româneşti.
Aici, printre dealuri, îmbrăcate cāndva în livezi şi podgorii, locuitorii s-au adăpostit de viforul care uneori bāntuia aprig această largă cāmpie ialomiţeană şi mai cu seamă la adăpostul zidurilor mănăstirii.
Numele Mănăstirii Viforāta este dat de vicisitudinea vremurilor, a timpului şi a istoriei.
Drumul ce duce la această mânăstire se întinde pe o lungime de aproape 2 km, urmând firul unei văi născute din desprinderile a cinci culmi răsfirate.
Cea mai veche atestare a mănăstirii datează din anul 1530, când a fost înălţată de către Vlad Vodă al VII-lea, in cel de-al doilea an al domniei sale.
Locul ales pentru înălţarea sfântului lăcaş a fost, se pare, in mare măsură, determinat de vecinătatea reşedinţei de scaun a ţării Româneşti, care avea la acea dată tradiţii de peste un veac, din vremea domnitorului Mircea cel Bătrân.
În Târgoviştea celui de-al XV-lea veac, se încrucişau trei dintre principalele drumuri ale ţării Româneşti: primul venea din Munţii Ardealului, pe Valea Dâmboviţei şi a lalomiţei, fiind considerată şi cea mai scurtă cale de pătrundere în câmpia munteană; cel de-al doilea trecea pe sub poalele dealurilor, legând drumul Milcovului cu Oltenia, iar cel de-al treilea se îndrepta direct către Dunăre, prin Cetatea Dâmboviţei. La intersecţia acestor drumuri se ridicau semeţ cei doi umeri ai Viforâtei, printre care curgea un pârâiaş fără nume, care numai toamna, când incepeau ploile, sau primăvara, prin ruperile de nori, umplea această albie, curgând năbădăios la vale.